Cinci polițiști ȘPĂGARI trimiși în judecată. Cereau bere, haine scumpe și bani de la șoferii prinși în trafic

cel.ro

Secția 1 Poliție TimișoaraPolițiștii șpăgari de la Secția 1 Poliție Timișoara au fost trimiși în judecată. Aceștia opreau mașini în trafic, apoi cereau șpagă de la șoferii prinși în neregulă.

Alexandru Mihăiță Cătană, Sever Florentin Stan, Nicolae Gabriel Soare, Cristian Gabriel Drgăguț și Aurel Rogojinaru se fac vinovați de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Eu ai fost săltați de DGA în luna noiembrie.

Probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale au relevant că în perioada noiembrie –decembrie 2014 inculpaţii, în calitate de lucrători de poliţie cu atribuţii în constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, ”au pretins sau primit bani sau alte foloase  ,ori au acceptat promisiuni de bani sau alte foloase de la persoanele cu privire la care au constatat că au săvârşit contravenţii, în special la regimul circulaţiei pe drumurile publice ,pentru a nu le aplica sancţiunile prevăzute de lege şi pentru a nu lua măsurile legale”, după cum este notat în rechizitoriu.

Cei șase obișnuiau să stea la pândă după șoferi care încălcau regulile de circulație, apoi îi ”taxau”. Fiecare contravenție avea un tarif, arată procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, care-i anchetează. ”Tariful” era între 30 și 200 de euro, în funcție de gravitatea faptei, arată anchetatorii, însă polițiștii au mai pretins, în perioada în care au fost monitorizați, lăzi de bere, haine de firmă, o vestă de fâș și alte bunuri care puteau fi considerate cadouri de sărbători.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
11 Vizualizari

Lasă un răspuns