starshiners.ro
avon.ro

- ADS -

Daniel Barbu: Bolnavi de HIV/SIDA, sa ne pupe in cur!!

0

Banii alocați pentru Programul Național de Prevenire și Control HIV/SIDA sunt prea mulți, iar dacă nu ar exista acest program ar exista mai mulți bani pentru cultură și festivaluri, a declarat, nefericit, ministrul Culturii, Daniel Barbu. 

Declarația ministrului a fost făcută duminică, precizând că ”nu suntem în Africa de Sud” și că s-ar putea realiza, cu acești bani, multe ”Festivaluri Shakespeare”. 

„La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeți-mă, nu vreau să par cinic în fața dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetățeni ai noștri. Bugetul, programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii și programul național de combatere și tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După parerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înțeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri <<Shakespeare>> sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul <<Shakespeare>> de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Barbu duminică. sursa

 

 

 

Acum vreo 2 saptamini, un USL-mist, (nu ii retin numele) Spunea la TV: Nu se maresc alocatile la copiii, pentru ca nu este o prioritate a USL. Prioritatea, este marirea salariilor  primarilor.

Acest individ, fara scrupule, plin de cultura,(Luati site-ul de cultura si bagati-l in duba!), Spune. cam asa, sa moara toti bolnavi de sida, Dupa care urmeaza cei cu, tbc,tumorii, diabet etc. 

Cred ca, in realitate, ar fi cam asa: Daniel Barbu: Bolnavi de HIV/SIDA, sa ne suga de pula!!

33 Vizualizari
inpuff.ro

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of