bottegaverde.ro

DNA a finalizat ancheta în dosarul morţii poliţistului Gigină

0

Gabriel Oprea, este urmărit penal.

Procurorul de caz a terminat ancheta şi a înaintat raportul şefului ierarhic, potrivit unor surse citate de Agerpres.

În urmă cu două luni, Curtea Supremă a admis o contestaţie depusă de familia poliţistului, care s-a plâns că ancheta DNA bate pasul pe loc.

Familia Gigină a cerut atunci un termen rezonabil pentru încheierea anchetei şi trimiterea dosarului în instanţă.

În replică, procurorii DNA au declarat că, în acest dosar, cercetările s-au prelungit pentru că s-a aşteptat declasificarea unor documente, dar şi pentru că părţile au cerut audierea multor oameni.

”Eu, ca părinte, sunt afectat emoțional. S-au spus în faţa instanţei nişte aberaţii, precum că motociclistul trebuia să aibă ștergător la el. Ministrul de interne este afectat psihic din cauza presiunii mediatice. I-am spus «domnule, să nu dea Dumnezeu să vă moară un copil să vedeți cât de afectat emoțional sunteți». Dânsul e afectat emoțional mediatic, nu se poate așa ceva”, a declarat Cornel Gigină, tatăl polițistului.

În decembrie 2016, DNA anunţa că a dispus efectuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă faţă de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, faţă de firma General MPM Impex SRL, faţă de Petre Mazilu, administrator al acesteia, şi faţă de Adrian Corcodel, şeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină.

În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia şi-a pierdut viaţa.
Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficial a fostului ministru Gabriel Oprea.

erotic24.ro

Gabriel Oprea a făcut `toate curvele din UNPR’ ofițeri acoperiți ai DIPI

39 Vizualizari
 zwiększyć wytrysk

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of