pentrucasamea.ro

- Advertisement -

dubaiaromas.ro

- Advertisement -

- Advertisement -

Farmacişti recomandă bolnavilor să cumpere medicamente scumpe

Farmaciştii ne vând, de multe ori, cele mai scumpe medicamente, deşi pe piaţă sunt disponibile şi pastile româneşti, mult mai ieftine, care au aceleaşi efecte. Pacienţii scot astfel, din buzunar, sume chiar şi de patru ori mai mari. Pentru că mulţi români s-au plâns de aceste practici, la sfârşitul anului trecut, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au anunţat controale, dar rezultatele nu au fost făcute publice nici acum, informează Realitatea TV.

Aşadar, farmacistul ne-a recomandat, în primă fază, un medicament care costă de două ori mai mult decât alte medicamente de pe raft. În mod normal, acesta avea obligaţia să ne prezinte şi varianta mai ieftină şi să ne lase pe noi să alegem.

„De multe ori, se întâmplă ca farmacistul să recomande medicamentul mai scump pentru că diferenţa de plată suportată de pacienţi va fi aport de bani lichizi la farmacie. E interesul comercial evident”, a declarat directorul executiv al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, Laurențiu Mihai.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor legii, dacă medicul ne prescrie o reţetă, farmaciile sunt obligate să aducă, în cel mult, 48 de ore medicamentele compensate la preţuri mai mici sau egale cu preţul de referinţă.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET:

28 Vizualizari

- ADS -

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.