Prima ta sursa de minciuna!

„Mitingul pentru libertate” Marca USL

Mai sunt aprox. 5 ore pana la repetarea istoriei de acum 22 de ani, cand Ilici a furat revolutia romanilor. Dar ca dupa 22 de ani, Ilici  a bagat la inaintare fantosele  Lolek si Bolek. Care fac ce zice bunicuta. Ei( Lolek si Bolek ) vor da marea lovitura manifestantilor din Piata Universitatii azi la ora 15:30-16:00. cand  au autorizatie de a protesta impotriva dictatorului….Este curioasa aprobarea autorizatiei pentru manifestatie pentru USL, Altor persoane nu sa dat. Acesta autorizatie, este data pe culoare politica!!

 La miting  va participa Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, dar si alti membrii USL, liderul PNL a asigurat că participantii la manifestatie vor fi civilizati si că nu va fi acoperit protestul spontan de la Piata Universitatii. „Mergem împreună în această formulă a USL până la capăt, însemnând schimbarea lui Traian Băsescu, a lui Emil Boc şi a PDL, şi după aceea vom merge împreună. Am propriile mele opinii şi reţineri pe care mi le exprim între colegii mei, la fel fac şi ei cu mine, dar suntem împreună”, a scuipat Victor Ponta.

Ei asteapta la acest”miting”10.000 de persoane, Dupa cum se stie deja, ei platesc oamenii sa participe la miting. Acum nu putem sti cate persoane vor  face prezenta!

Cei platitii,cat si membrii, USL au plecat deja din mai multe orase ale tarii, Brasov, Sibiu, Mures, Constanta, Iasi, Teleorman, Arad,Bacau, dar si din alte orase.

Numarul celor care au plecat catre Bucuresti sunt in mare parte intre 50–>600,

Cei mai multi manifestanti vor veni din Constanta undeva la 1000, in mare parte elevii,(poate chiar minori) Ei vor purta cipilica rosie „marca” Che Guevara

Iar cu miting pasnic. este normal sa fie pasnic, Agitatori au fost infiltrati intre ceilalti din Piata U niversitatii

Azi vom vedea o noua lovitura data,  manifestantilor, care lupta pentru un tel, Iar USL isi revendica(sa nu mai spun fura) mitingul.

Ei cred  ca romanii ai iesit in  strada pentru EI.


 

Vreau sa fac o precizare! ma doare la 3 metri in …., de Basescu,PD-L, dar decat sa ajunga la OS.USL. mai bine acesta javra ordinara

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
29 Vizualizari

Lasă un răspuns