pentrucasamea.ro

- Advertisement -

dubaiaromas.ro

- Advertisement -

- Advertisement -

Parlamentarii şi-au votat pensiile speciale.

saracieParlamentarii au votat marti doua cereri de respingere a presedintelui Klaus Iohannis, una privind legea pensiilor speciale pentru parlamentari – adoptata cu modificari, si alta privind acordarea unor sume forfetare pentru transport in teritoriu – respinsa, rezultatul acestor voturi fiind acela ca parlamentarii vor primi bani de transport in locul masinilor de serviciu, iar parlamentarii cu cel putin un mandat vor primi pensii speciale la implinirea varstei de pensionare.

Un deputat sau un senator cu un singur mandat va primi indemnizatie de de aproximativ 1.550 de lei, pentru doua mandate – 3.100 de lei, iar pentru trei mandate – 4.600 de lei.

Votul privind cererea de reexaminare la legea pensiilor speciale a fost prilej de scandal in plenul comun al celor doua camere, unde se voteaza prin ridicare de maini, intrucat PNL a contestat procedura pe care a ales-o presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea. Drept urmare,  Zgonea a mai supus odata la vot acelasi lucru

„Eu va supun inca o data la vot, dar o sa fim deliciul presei! Vreti sa o supun din nou la vot?” a exclamat Zgonea.
La primul vot, pentru pensiile speciale au votat 300 de parlamentari, la al doilea – 287. Legea a trecut in forma modificat de Comisia de statut.

In ceea ce priveste legea sumelor forfetare, acestea vor fi decise de Birourile Permanente ale celor doua camere. Pe 30 septembrie, conducerile camerelor au decis ca aceasta suma de fie in cuantum de 1400 lei pe luna.

Nu pot beneficia de pensii speciale parlamentarii condamnati definitiv pentru coruptie.

30 Vizualizari

- ADS -

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.