Prima ta sursa de minciuna!

Presedintele Romaniei

 

 

 

Anul 1990.
Sub conducerea lui Ion Iliescu ca preşedinte, prin fraudarea alegerilor si impunerea sa fortata ca si presedinte, cu FSN şi a lui Petre Roman ca premier, România face primele împrumuturi de la FMI.
Atunci apar şi primii şomeri şi încep a se nărui colosurile industriale ridicate de comunişti care au adus profit statului român.
Brusc sub conducerea celor doi şi a celor care au urmat după aceştia industria românească a devenit nerentabilă desi Romania, concura ca si tara puternic industrializata cu Franta.Mai presus de toate, premierul României (Petre Roman) declară pe postul naţional de televiziune că: ,,….industria României este un morman de fiare vechi’’.
Probabil si mai mult ca sigur, ca niciun alt premier nu a facut o astfel de declaratie, denigrandu`si tara care l`a crezut ca va face bine.
Tot în anii guvernării Iliescu se promulgă celebra lege ,,Lupu’’ prin care se restituie în natură terenurile agricole,pădurile şi alte bunuri mobile şi imobile care la venirea comuniştilor la putere au fost trecute în posesia statului.


În acest mod, fostele CAP-uri, IAS-uri, (tot ce se ocupa la acea vreme cu producţia agricolă), dispar, astfel că este primul pas de înrobire economică a ţării si va argumentez – nu se va mai produce atâtea cereale încât să exportăm ca si in anii 70 si `80 iar ţăranii nostrii vor cumpăra de la străini in continuare, tot felul de bunuri alimentare tot mai toxice si devenind astfel o piaţă de desfacere din punct de vedere al produselor agro-alimentare.Se naşte o întrebare firească – ale cui interese le-au servit conducerile de după anul 1989?
Artizanul distrugerii Romaniei, Iliescu Ion, isi mai depune inca odata candidatura la presedintie si castiga, desi au egzistat voci internationale, care spun ca alegerile au fost fraudate in totalitate.
Din nou, ajuns pe culmile gloriei socialist-democrate, ne impune la propriu un nou termen fantomatic, mincinos si absurd – economia de piata.Si atunci am cazut in cacat pana`n gat…
Daca mortaciunea aia de Iliescu (care nu da coltu` odata, Doamne iarta`ma) se considera mai bun decat Basescu,
de ce nu a facut primele acorduri in vederea aderarii la UE si NATO ? DE ce nu a a dus el fondurile de absorbtie?
Azi, il vedem pe tradatorul Iliescu la canalele de televiziune, care in curand vor avea soarta OTV (Doamne ajuta), care ne exlica plin de impertinenta si obraznicie la adresa romanilor, ca el nu a distrus nimic, el a facut doar bine,
iar cu un PM ca si Nastase a iesit un mare cacat de culoare bolsevica care ne`a adus tot mai aproape de prapastia mulor tari precum Argentina sau Grecia.

Azi, Basescu este cel mai modernizator presedinte din Romania de dupa 1989.Poate nu intr`un ritm care l`am vrea, dar totusi se intampla ceva!Nu mai stagnam si nici nu mai batem pasul pe loc ! Basescu ne`a bagat in UE., tot el ne`a bagat si`n NATO.
Nu conteaza ce culoare politica are.Nu conteaza ca a fost membru de partid pe vremuri – cine nu a fost dintre cei de varsta lui care acum sunt in Parlament? Conteaza ca a incercat si inca o face, sa ne scoata din cacatul in care am fost sub conducerile socialiste. Si va reusi…mai mult ca sigur ! Isi cunoaste prerogativele si are o echipa buna alaturi de el, chiar daca multora dintre noi, nu ne place.

Nu spun ca are numai oameni buni in echipa sa, din contra, sa nu uitam de ministrii unguri care ne saboteaza ROMANIA zi de zi si o fufa care se juca pe post de Ministru al Turismului! Toti vor platii in final…

Nu am o concluzie ca sa inchei, mie prea greata si simt ca imi pleznesc venele de nervi, de ciuda, de….

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
44 Vizualizari

Lasă un răspuns