Prima ta sursa de minciuna!

PSD anunţă introducerea unei taxe de solidaritate de 2%

cel.ro

Ministrul Finanţelor anunţă introducerea unei taxe de solidaritate de 2% care va reveni angajatorului

Angajatorii vor fi plăti o ”taxă de solidaritate”, care va fi ”de 2%”, a anunţat miercuri seară la Antena 3 ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, care a precizat că taxa ar urma să fie introdusă de anul viitor. De asemenea, eliminarea impozitului pentru veniturile sub 2.000 de lei brut va fi amânată.

“Va mai fi o taxă de 2% care va reveni angajatorului”, a anunţat Mişa.

Ulterior, el a spus că este o taxă prevăzută la nivelul Comisiei Europene, care se aplică şi în sistemul de stat, şi în mediul privat.

“Există o directivă europeană care ne obligă să aplicăm un anumit procent fondurilor de salarii”, a precizat ministrul Finanţelor, spunând că această taxă nu poate fi eliminată sau comasată cu alte categorii de contribuţii.

cumparamisim.ro

Ministrul Finanţelor a mai anunţat că impozitul pe venit va fi de 10% pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei cu salarii de sub 2.000 de lei.

“Scăderea de la 16% la 10% va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 pentru absolut toate veniturile”, a precizat Mişa.

În ceea ce priveşte impozitul zero pentru salariile mai mici de 2.000 de lei, Ionut Mişa a răspuns: „Această măsură nu va fi implementată”.

În campania electorală PSD anunţa că impozitul pe venit va scădea de la 16 % (2016) la 0 % la 1 ianuarie 2018 pentru salariaţii care au minim 2.000 de lei brut pe lună şi de la 16 % la 10 % (2018) pentru cei cu un salariu brut lunar de peste 2.000 de lei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
218 Vizualizari

Lasă un răspuns