pentrucasamea.ro

- Advertisement -

dubaiaromas.ro

- Advertisement -

- Advertisement -

Spania. Ea este Alina, românca ucisă de Dan, iubitul său, în plină stradă: Muncea ca bucătăreasă pentru fiul ei. Detalii terifiante

Alina Erica H., româncă de 37 de ani a murit, sâmbătă dimineața, după ce a fost înjunghiată mortal de partenerul ei, Dan C, în San Ildefonso, Spania. Ulterior, acesta s-a înjunghiat și el, și a decedat la spital, puțin mai târziu. Femeia, care lucra ca bucătăreasă într-un local din La Granja, avea un fiu de 16 ani.

Alina Erica H. avea 37 de ani când a murit, în dimineața zilei de sâmbătă, 15 august, la Real Sitio de San Ildefonso (Segovia), în Spania. Ea a sfârșit înjunghiată de iubitul ei, un român de 42 de ani, Dan C. După crimă, bărbatul și-a provocat mai multe răni cu același cuțit și a murit la spitalul din Segovia. Femeia avea un băiat de 16 ani. Deocamdată nu se știe ce se întâmplă cu băiatul care a rămas orfan…

Alina și Daniel se aflau pe stradă, în apropiere de locul în care bărbatul muncea în construcții. Bărbatul s-a uitat în stângă și în dreapta și a văzut că nu sunt oameni în zonă, astfel că a profitat de ocazie. Martorii oculari au povestit ulterior însă cum bărbatul, înarmat cu un cuțit de dimensiuni considerabile, a urmărit-o pe femeia care încerca să fugă, a ajuns-o din urmă și a înjunghiat-o de mai multe ori. Apoi a îndreptat cuțitul spre el și și-a provocat mai multe răni, cu intenția de a se sinucide.

Mai multe persoane au ajuns la fața locului și când au văzut grozăvia au solicitat intervenția de urgență a unui echipaj medical. Doctorii de pe ambulanță s-au chinuit aproape o oră pentru a o resuscita pe femeie, însă acțiunea a rămas fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul româncei.

„Și-a găsit locuința devastată, toate lucrurile aruncate din sertare și a fost amenințată că o să fie omorâtă“

 

Pentru că și iubitul româncei prezenta urme de sânge, inițial s-a crezut că cei doi au fost victimele unui accident de circulație. Daniel C. a fost transportat la spitalul din Segovia unde a murit din cauza rănilor pe care și le-a provocat în zona gâtului. Ulterior s-a stabilit că, de fapt, românul, după ce și-a înjunghiat iubita, a vrut să-și pună capăt zilelor astfel că s-a înjunghiat și el, potrivit Acueducto2.es.

Se pare că femeia avea de gând să se despartă de cel care i-a devenit călău. „Ea lucra într-un restaurant din localitate și vineri când a ajuns acasă, și-a găsit locuința devastată, toate lucrurile aruncate din sertare și a fost amenințată că o să fie omorâtă“, scrie ABC. A mers la Guardia Civil, a anunțat acolo dar nu a făcut nicio plângere.  Sâmbătă, alarmă a dat-o un bărbat care a găsit-o pe Alina bătută și înjunghiată de mai multe ori, a sunat la Salvare, după care l-a găsit și pe el cu mai multe plăgi înjunghiate după ce a încercat să se sinucidă.

Tragedia a îngrozit micuțul oraș spaniol care numără doar aproximativ 5.000 de suflete. Oamenii, care oricum nu erau obișnuiți cu asemenea incidente sângeroase, nu își explică motivul care l-a împins pe Daniel să recurgă la un asemenea gest. De altfel, colegii româncei de la firma unde aceasta lucra ca bucătăreasă au suferit un șoc la aflarea veștii și au decis să nu mai deschidă localul. „Parca mi s-au tăiat picioarele“, a explicat o persoană responsabilă a unității, „astăzi nu suntem aici pentru a vă hrăni”, au scris cei de la La Panaderia.

9 Vizualizari

- ADS -

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.