bottegaverde.ro

SRI respinge acuzaţiile privind implicarea în proteste

0

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a reacţionat în urma “acuzațiilor grave aduse în spațiul public privind implicarea în organizarea protestului de duminică, 22 ianuarie”.

Într-un comunicat remis de SRI se arată că afirmaţiile privind implicarea instituţiei în organizarea protestelor sunt denigratoare.

“Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, organizare de proteste sau alte acțiuni care nu țin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmații denigratoare și menite să afecteze instituții fundamentale ale regimului democratic. SRI își reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic și concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii”, se arată în comunicatul SRI.

Zeci de mii de români au protestat duminică seara în București și în marile orașe din țară față de proiectele de ordonanțe de urgență privind grațierea și Codul penal, promovate de Ministerul Justiției.

Liviu Dragnea a numit protestul de duminică al celor câteva zeci de mii de români drept “mineriadă” şi “început de lovitură de stat”.

 

 

19 Vizualizari
 zwiększyć wytrysk

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of