Prima ta sursa de minciuna!

Stat politienesc, da’ SPP-ul e varza!

0

Toata suflarea a tunat si-a fulgerat impotriva imoralitatii televiziunilor care au difuzat imaginile necenzurate cu Boc gol pusca la vestiar. Corecta indignarea „preasfintilor” de la CNA, dar n-am auzit pe nimeni sa ridice vocea impotriva celor care ar fi trebuit sa se asigure ca un astfel de incident nu se va produce niciodata. Cica „serviciile” i-au copt-o micutului Boc. Aiurea-n tramvai! Mititelul e imortalizat fie cu o camera ascunsa, fie (mai degraba) cu un telefon mobil amarat, in timp ce SPP-ul facea pe frumoasa adormita. Cum e posibil, mai, alde „meninbleak”, un asemenea ceva? Asa ati asigurat dumneavoastra securitatea ditai institutiei prim-ministeriale?

Pai, daca paparazzo ala de ocazie vroia sa-l contamineze cu oarece Antrax pe ala micu’ sau sa verifice cat de rezistent e la impactul cu glontul? Cum de s-a aflat in preajma primului-ministru un „x” pus pe rele si voi n-ati stiut nimic? Rugati-va sa nu afle si teroristii cat de usor poti sa atentezi la …pudoarea oficialilor romani, nu de alta, dar vom fi nevoiti sa organizam mult prea des anticipate, pe motiv de deces subit! „Singur la vestiar?!”, completeaza oricum o serie amuzanta de incidente, cu politicieni de prim rang pe post de victime. Startul l-a dat ex-presedintele Emil Constantinescu improscat cu cerneala, a patit-o si Base (nu mai stiu exact cum), Iliescu, pare-se, a fost si el luat la tinta in fata sediului PSD din Bucuresti, dar faza cu Boc (desi haioasa) e mult mai grava. Banuiesc ca nu-i mare lucru acum, pentru vajnicii sepepisti, sa realizeze un cerc de suspecti, sa uzeze si ei de niste inregistrari video din ziua cu pricina, asa incat sa-i dea de urma „cameramanului” amator. Eu oricum i-as da afara pe toti, incepand cu seful si as legifera prin ordonanta de urgenta un nou articol in Codul Muncii, intitulat „culmea incompetentei”. Sic!

11 Vizualizari

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz