bottegaverde.ro

Val de agresiuni sexuale la Koln, în noaptea de Anul Nou. Poliția, acuzată de mușamalizare

Merkel, mesaj de Anul Nou: „Refugiatii reprezinta o SANSA pentru Germania”

0

merkel-mother-610x300Situaţie extrem de delicată în Germania, unde poliţia din Köln a admis luni că în noaptea dintre ani s-au petrecut o serie de incidente care au depăşit forţele de ordine. Luni după amiază, după ce presa locală a relatat despre aceste incidente şi poliţia a fost acuzată că ar încerca să muşamalizeze totul, şeful poliţiei, Wolfgang Alberts, a recunoscut că are în lucru cel puţin 60 de plângeri penale, majoritatea pentru „agresiuni sexuale”, notează

 

 

Wolfgang Albers a declarat luni după-amiază într-o conferinţă de presă că poliţia investighează peste 60 de acte de violenţă dintre care o treime sunt de natură sexuală, între care şi un viol. „Infracţiunile au fost comise de un grup de persoane care păreau să fie din Africa de Nord şi lumea arabă“, a declarat Albers, în contextul în care pe reţelele de socializare creştea numărul de postări prin care Poliţia şi presa centrală erau acuzate că ar încerca să muşamalizeze evenimentele care au avut loc la trecerea între ani.

Concret, relatările vorbesc despre aproximativ 500 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, care se adunaseră în zona gării centrale şi a catedralei, şi care ar fi agresat constant mulţimea venită să sărbătorească anul nou. Aceştia ar fi aruncat pocnitori spre cei adunaţi în faţa catedralei, ar fi agresat sexual femei şi ar fi buzunărit mulţimea. Poliţia a intervenit imediat, derulând o operaţiune în care au fost implicaţi 143 de ofiţeri ai forţelor locale şi 70 de ofiţeri federali. Totuşi, a afirmat Albers, din cauza întunericului şi a numărului foarte mare de persoane din zonă, operaţiunea nu a avut deloc rezultatele scontate. Abia duminică, poliţiştii au arestat în gara centrală cinci bărbaţi, acuzaţi că au ameninţat şi au jefuit femei, însă nu este clar dacă persoanele reţinute aveau legături cu cei care au comis infracţiunile din noaptea de Revelion.

Potrivit „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, în contextul acestor atacuri, catalogate de autorităţi ca fiind de „o dimensiune absolut nouă”, Henriette Reker, primarul oraşului Köln, a anunţat că marți urmează să aibă loc o întâlnire de urgenţă. „Nu putem permite ca aici să se dezvolte o zonă în afara legii,” a afirmat Reker.

Reacția guvernului german

Guvernul german a condamnat marți cele aproximativ o sută de agresiuni sexuale comise la Koln în noaptea Sfântului Silvestru și atribuite de poliție unor bărbați de origine nord-africană, însă a respins orice fel de ‘instrumentalizare’ ce i-ar viza pe refugiați, informează AFP, citată de Agerpres.

Cazul, care a luat amploare pe măsură ce s-au multiplicat plângerile din partea victimelor, a suscitat o puternică emoție în Germania, dat fiind o ‘dimensiune nouă’ a acestor acte care implică ‘peste o mie de persoane’ ce ar fi agresat sau i-ar fi protejat pe agresori, potrivit ministrului german al justiției, Heiko Maas.

‘Este vorba de o nouă formă de criminalitate organizată’ și ‘va fi nevoie să analizăm, să ne gândim la mijloacele care ar trebui puse în aplicare pentru a face față situației’, a subliniat Maas marți, în fața presei.

În condițiile în care martori au descris mai mulți suspecți ca fiind ‘de apartenență arabă sau nord-africană’, potrivit poliției, ministrul justiției a atenționat împotriva oricărei ‘instrumentalizări’ a acestui caz în cadrul dezbaterii privind afluxul de imigranți în Germania.

Merkel, mesaj de Anul Nou: „Refugiatii reprezinta o SANSA pentru Germania”

Merkel, mesaj de Anul Nou: „Refugiatii reprezinta o SANSA pentru Germania”
Merkel, mesaj de Anul Nou: „Refugiatii reprezinta o SANSA pentru Germania”

 

Aparențele acestor agresori ‘nu trebuie să ducă la o suspiciune generală la adresa refugiaților, care, indiferent de originea lor, vin să caute protecție la noi’, a întărit ministrul de interne al Germaniei, Thomas de Maiziere.

Poliția germană a înregistrat deja 90 de plângeri marți dimineața, plecând de la hărțuire până la cel puțin un viol, trecând prin zeci de agresiuni sexuale și furturi, și se așteaptă să primească altele noi, a precizat un purtător de cuvânt al poliției pentru DPA.

Aceste agresiuni, atribuite unui grup de 20-30 de tineri în stare de ebrietate care își încercuiau victimele, au avut loc în special în jurul Catedralei și a gării centrale din Koln, însă poliția a semnalat de asemenea zeci de plângeri la Hamburg

36 Vizualizari
 zwiększyć wytrysk

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of